Regulament Maraton
1) Înainte de a vă înscrie online vă rugăm sa citiți cu multă atenție Regulamentul și celelalte secțiuni ale pagini oficiale maratonulargonautilor.ro
2) Prin înscriere, plată și participare fiecare concurent confirmă că a citit, înțeles și acceptat condițiile Regulamentului, iși asumă riscurile care decurg din participarea la Maratonul Argonauților și sunt responsabili pentru propriile acțiuni care ar trebui să țină cont de circumstanțe relevante ca: schimbarea vremii, trafic, condiții meteo, zona in care se află, echipament.
3) Asociația Sportivă Activ Pontica este o societate civilă particulară, asociație nonprofit, fără activitate economică, competiția Maratonul Argonauților este o manifestare sportivă pentru amatori și profesioniști a cărei organizare și desfașurare este posibilă datorită exclusiv a plăți taxei de participare, contribuțiilor sponsorilor și partenerilor de organizare.
1.1. Maratonul Argonauților este o competiţie sportivă de alergare de tip Trail și Orientare Sportivă în aer liber organizată de Asociația Sportivă Activ Pontica.
Competiţia are 5 probe de concurs: Maraton cu o lungime a traseului de 42,5 kilometri, Semimaraton cu o lungime a traseului de 23 kilometri, Cros cu o lungime a traseului de 16 kilometri, Cursa Circuitul Cheilor cu o lungime a traseului de 6 kilometri, Cursa Familiei cu o lungime a traseului de 6 kilometri.
Startul şi Sosirea vor fi în Cheile Dobrogei în data de 12 aprilie 2025 pentru proba de Maraton care va avea o lungime totală de 42, 5 kilometri cu diferență pozitivă de nivel de 1600 metri.
Toate traseele se desfăşoară pe drumuri publice, drumuri forestiere, poteci ciobanești, poteci nemarcate şi vor fi semnalizate corespunzător de către organizatori, voluntari, arbitri (bandă plastic, săgeți, spray colorat), vom întâlni porțiuni scurte neamenajate, pante cu înclinare mare (coborâri și urcări la Mânăstirea și peștera Casian, coborârea de la Observatorul de Vânătoare Gura Dobrogei) și zone accidentate (urcarea la Peștera Liliecilor). Segmente din traseu trec prin pajiști, zone împădurite, culoare, canioane (canion Pietrele Șoimilor, canion Pietrele Casienilor), abrupturi (urcarea la releul de telefonie spre șaua pe lac, urcarea pe vârful Retezat), văi ( Valea Casimcea, Valea Vistorna), grohotișuri (urcarea și coborârea la peștera Liliecilor, Brâul de mijloc al Cheilor). Toate acestea necesită din partea participantului, experiență și cunostiințe speciale, cum ar fi:
1.2.- orice participant să aibă cel puțin o experiență generală despre munte, chiar dacă zona nu prezintă altitudine mare, traseul prezintă dificultăți în abordare și pot apărea condiții meteo deosebite: ploaie, ceață foarte deasă, ninsoare, viscol, vânt extrem de puternic 63-72 km/h, în aceste condiții traseul devine destul de tehnic.
1.3.- să aibă abilitatea să parcurgă în siguranță un traseu în zona de gol, de platou.
1.4.- să fie îndeajuns de experimentat în alergare montană (se aleargă pe calcar).
1.5.- să aibă un bun simț al direcției în teren chiar și în condiții de vreme rea și vizibilitate redusă (sunt zone unde apare frecvent ceața).
1.6.- orice participant să dea dovadă de fair play și colegialitate și să acționeze în consecință atunci când situația o cere.
1.7.- orice participant trebuie să cunoască regulile de comportament în caz de pericol (zona nu este acoperită de salvatori, serviciul de ambulanță va staționa în zona Start/Sosire).
1.8.- trebuie să știe și să aibă o atitudine care să țină cont de faptul că oricât de multe măsuri de siguranță ar lua organizatorii, nu sunt și nu vor putea fi acoperite toate riscurile rezultate din natura competiției, mediul și condițiile în care se desfășoară aceasta.
1.9.- să știe și să țină cont de faptul că nici un premiu nu este mai presus de sănătatea și de viața lui sau a altor participanți și să acționeze în consecință atunci când simte sau observă un pericol.
2. MARATONUL ARGONAUȚILOR 2025 este o competiție de alergare Trail și Orientare în aer liber, contracronometru, individuală. Înscrierile la Proba de Maraton vor fi limitate la 200 de concurenți.
3. TRASEU:
3.1. Maraton (probă inclusă în proiectul pilot Circuitul Mării Tetis): lungime 42,5 kilometri, diferență pozitivă de nivel 1600 metri:
Start / Cheile Dobrogei-drum carieră Cheia-vârful Cheia 176 metri-vârful Mireasa 165 metri-stânele Mireasa-Pădurea de Pini-Rezervația Geologică Cheile Dobrogei-Pietrele Șoimilor-Canion Pietrele Șoimilor/Șirul Stâncilor-DJ 222-Mânăstirea Sfântului Ioan Casian-la cruce-Amfiteatrul Antic-Canion Pietrele Casienilor-Releu Telefonie 168 metri-Bănuții Dobrogei-Viaduct Orașul Medieval Ester-Valea Vistorna-platou Rezervația Naturală Gura Dobrogei-Atoli la suprafață-Observator Vânătoare 1 Gura Dobrogei-Valea Vistorna-peștera Liliecilor-Schitul Sfântul Dionisie Exiguul-Observator Vânătoare 2 Gura Dobrogei-Trecere DC 81-Orașul medieval Ester-Viaduct Casimcea-vârful Retezat-șaua pe lac- lacul Casian-Atolul O-Atolul C-Amfiteatrul Antic-Peștera Sfântului Ioan Casian-Mânăstirea Sfântului Ioan Casian-drum forestier coada lacului Casian-platou chei-brâul de mijloc al Cheilor-Cheile Dobrogei / Sosire.
3.2. Traseele publicate pot suferi modificări din diferite motive care includ: condiții meteo, siguranță, restricții de circulație, etc. (vezi si art. 17.5).
4. CATEGORII:
4.1. Proba de Maraton se adresează celor care au împlinit vârsta de 18 ani pâna la data de 12 aprilie 2025 și sunt apți medical pentru acest tip de efort.
4.2. Fiecare participant, indiferent de modul de înscriere, trebuie să semneze la preluarea numărului de concurs și a pachetului de participare, pe lângă tabelul de participare, o declaraţie de responsabilitate, protecția datelor personale, prin care declară că a fost informat asupra regulamentului, a luat la cunoştinţă, înţelege şi îşi asumă riscurile medicale, juridice şi de altă natură ale participării la Maratonul Argonauților în calitatea ei de competiţie sportivă. Declarațiile se pot descărca on line sau se vor completa la ridicarea pachetului de participare și a numărului de concurs. Neprezentarea unui act de identitate al participantului la validarea înscrierii la faţa locului nu va permite participarea la concurs. Organizatorul îşi rezervă dreptul de a refuza luarea startului sau continuarea cursei pentru persoanele pe care nu le consideră apte, persoane în stare de ebrietate produsă de alcool, droguri sau alte substanţe psihoactive, stare de sănătate alterată vizibil și semnificativ, epuizare fizică sau psihică, echipament total inadecvat. De asemenea, Organizatorul îşi rezervă dreptul de a nu valida anumite persoane, în special cei ce nu au dat dovada de Fair Play la concursurile anterioare, care au facut contestaţii nefondate şi fără cunoaşterea regulamentului, persoanele care prin comportamenul lor nesportiv au dat naştere unor comentarii sau acţiuni de natură să aducă un prejudiciu de imagine organizatorului, membrilor, voluntarilor sau partenerilor Organizatorului.
4.3. CATEGORII MARATON:
-Open feminin/masculin, primele 3 locuri.
-Open feminin, Premiul Special( loc 4) În Memoriam Coșbâc Albertina - Narcisa.
-Categorii vârstă:
-Feminin: 18-29 ani, 30-39 ani, 40-49 ani, +50 ani, primele 3 locuri în ordinea sosiri după open feminin.
-Masculin: 18-29 ani, 30-39 ani, 40-49 ani, +50 ani, primele 3 locuri în ordinea sosiri după open masculin.
-Premiul Special: Cel mai tânăr Concurent (Concurentul cel mai tânăr din cursele de Cros/Circuitul Cheilor/Cursa Familiei).
-Premiul Special: Cel mai vârsnic Concurent (Concurentul cel mai în varstă din Competiție).
-Concurenții care vor fi premiați la open nu vor mai fi premiați și la categoriile de vârstă.
-Va fi luată în considerare vârsta împlinită la data concursului.
-Atenție, pentru Competiția 2025 numărul înscrierilor la Maraton este limitat la 200 concurenți.
4.4. IMPORTANT, Pentru Maraton vor fi premiate doar categoriile pentru care există minim 3 concurenţi. Dacă la o categorie se înscriu mai puţin de 3 concurenţi, aceasta va fi comasată categoriei inferioare.
5. ÎNSCRIEREA ÎN CONCURS:
5.1. Pentru înscrierea on line se va utiliza formularul afișat pe site. Validarea înscrierii se face după plata taxei de participare.
5.2. Taxa de participare: Cotă parte din taxa de participare va fi donată unor asociații sau persoane fizice în scopuri caritabile, membrii Asociației Sportive Activ Pontica, Ambasadorii, s-au concurenții care au redirecționat o sumă conform D230 Asociației vor beneficia de 20% reducere din taxa finală de înscriere, câștigătorii ediției 2024 la Maraton, open masculin/feminin sunt înscriși automat fără taxă.
-Maraton: 150 lei (01.11.-30.11.2024); 160 lei (01.12.-31.12.2024); 170 lei (01.01.-31.01.2025); 180 lei (01.02.-28.02.2025); 190 lei (01.03.-12.04.2025).
-Concurenții care au achitat taxa la ediția din 2024 și nu au putut participa din diverse motive, vor fi acceptați si confirmați după plata diferenței la taxa din perioada (01.03.-12.04.2025).
-Modalități de plată:
-Plata se va efectua în contul următor: Asociația Sportivă Activ Pontica CIF: 37343857
-Cont: RO84INGB0000999906799584-Mențiune plată: Nume/Prenume, taxă concurs: Maraton.
-Plată cu cardul la secțiunea înscriere sau Modalități de Plată.
-Plata se va face la valoarea din ziua transferului bancar.
5.3. Se vor face înscrieri la fața locului doar în ziua de vineri 12 aprilie 2025, în limita numerelor de concurs (200 numere Maraton), taxa de participare fiind de 200 lei pentru maraton (se va primi doar numărul de concurs).
5.4. Schimbarea probei de concurs: În cazul în care concurentul decide să schimbe proba pentru care s-a înscris, el poate face acest lucru printr-un email trimis la adresa: maratonulargonautilor@yahoo.com sau contact@maratonulargonautilor.ro până în data de 15 martie 2025.
5.5. În ziua concursului nu se fac înscrieri.
5.6. Taxa de participare include:
- Tricou tehnic competiție cu mânecă scurtă,
- Buff personalizat Maratonul Argonauților,
- numărul de concurs,
- harta format A4,
- track tip gpx,
- diplomă on line,
- medalia competiției,
- plăcinte dobrogene,
- o sticlă de vin de la CRAMAHISTRIA,
- energizante, hidratare, revitalizare pe trasee și la sosire,
- cazare redusă la pensiunile și hotelurile partenere, facilități zona Start/Sosire (campare cort, toalete eco).
5.7. Anularea participării
Dacă dintr-un motiv întemeiat persoana înscrisă on line doreşte să îşi anuleze înscrierea, poate face acest lucru printr-un email trimis la adresa: maratonulargonautilor@yahoo.com sau contact@maratonulargonautilor.ro
În cazul retragerii înscrierii, TAXA DE PARTICIPARE NU POATE FI RETURNATĂ, însă locul poate fi cedat unui alt concurent. Îi încurajăm pe cei care nu mai pot concura să transfere taxa altei persoane şi să anunţe organizatorul printr-un email trimis la adresa maratonulargonautilor@yahoo.com sau contact@maratonulargonautilor.ro până pe data de 15 martie 2025.
5.8. În caz de neprezentare la start, abandon, retragere din orice motiv sau în cazul anulării competiției provocate de o situație de forță majora sau de motive care nu depind de organizator, TAXA DE PARTICIPARE NU SE RESTITUIE.
5.9. Organizatorul poate acorda oricând înscrieri gratuite unor sportivi recunoscuți care doresc să participe la competiție.
5.9.1. Atenție, pentru Competiția 2025 numărul înscrierilor la Maraton este limitat la 200 concurenți.
6. ECHIPAMENT:
6.1. Echipament obligatoriu Maraton: încălțăminte adecvată tip trail-running, bidon minimum 0,33/0.5 litri plin cu lichide la start, haină ploaie/vânt, pantalon lung/scurt, telefon mobil, șapcă/bandană/căciulă, hartă format A4, număr concurs (ultimele vor fi asigurate de organizatori).
6.2. Echipament recomandat: Tricou mânecă lungă, manuși, bețe trekking, fluier, folie supraviețuire.
6.3. În funcție de prognoza meteo, echipamentul obligatoriu se poate modifica (prin renunțare sau adăugare) iar acest lucru va fi anunțat la ședința tehnică.
7. NUMĂR DE CONCURS/PACHET DE PARTICIPARE:
7.1. Numărul de concurs și pachetul de participare va fi primit în momentul validării înscrierii (locația va fi în funcție de vreme; zona Start/Sosire în Cheile Dobrogei sau Cabana Argonauților din localitatea Cheia), după ce participantul a completat și semnat toate declarațiile și a plătit contravaloarea taxei de înscriere.
7.2. Numărul de concurs trebuie purtat vizibil pe toată durata cursei.
7.3. Numărul nu trebuie să fie tăiat sau modificat sub nici o formă. Nerespectarea acestui lucru atrage descalificarea.
7.4. Numărul de concurs ține loc și de acreditare, acesta transmite fiecărui posesor anumite drepturi după cursă (inclusiv ridicarea de alimente).
7.5. Este interzis suporterilor și spectatorilor să însoțească participanții în cursă, orice suporter sau spectator care nu vor avea număr de concurs va fi oprit la primul punct de control și scos în afara traseului.
8. VALIDARE/ȘEDINȚA TEHNICĂ:
8.1. Validarea înscrierilor va avea loc în 11 aprilie 2025 (cu o zi înaintea competiției) între orele 17:00 - 19:00 (pentru toate probele), sâmbătă dimineața 12 aprilie între orele 07:00 - 08:30 pentru Maraton (locația va fi în funcție de vreme, zona Start/Sosire în Cheile Dobrogei sau Cabana Argonauților din localitatea Cheia).
8.2. Ședința tehnică va avea loc în 11 aprilie 2025 seara dinaintea cursei cu începere de la ora 18:00. Înainte de start va avea loc o scurtă întâlnire unde se vor transmite noutăți și modificări apărute.
8.3. Secretariatul concursului se va afla la Cabana Argonauților din localitatea Cheia, s-au în zona Start/Sosire în Cheile Dobrogei.
9. CRONOMETRAJ: Cronometrajul se va face la secundă.
10. STARTUL:
- 12 aprilie 2025, ora 09:30, Cheile Dobrogei, zona Sfinx.
- Zona de start se deschide cu 30 minute înaintea plecării în cursă si va fi deschisă timp de 15 minute după start. Cei care au pierdut startul și vor pleca în cursă în aceste 15 minute trebuie să anunțe oficialii de la start și cronometrajul se va face în acord cu ora oficială de start. Participanții care vor lua startul dupa cele 15 minute nu vor fi luați în considerare în clasament.
11. PUNCTE DE CONTROL/ REVITALIZARE/ HIDRATARE:
11.1. Pe traseu sunt amplasate puncte de control obligatorii. Participanții care nu trec printr-un punct de control, indiferent de motiv, vor fi descalificați. Numărul de concurs al fiecărui competitor poate fi notat în ordinea sosirii la fiecare punct de control.
11.2. Este interzis suporterilor și spectatorilor să însoțească participanții în cursă, orice suporter sau spectator va fi oprit la primul punct de control și scos în afara traseului.
11.3. Traseul de maraton descris la secțiunea Trasee va avea 9 puncte de hidratare, 4 puncte de revitalizare şi 17 puncte de control.
- Start / Maraton - punct control, hidratare, revitalizare/P. C. 1, P. H. 1, P. R. 1 - kilometru 0
- Vf. Cheia 176 metri - punct control/P. C. 2 - kilometru 3. 2
- Pădurea de Pini - punct control, hidratare/P. C. 3, P. H. 2 - kilometru 7
- Intrare canion Pietrele Șoimilor/Șirul Stâncilor - punct control/P. C. 4 - kilometru 10. 8
- Intersecție maraton/cros, ieșire Canion/stânele Târgușor - punct control, hidratare/P. C. 5, P. H. 3 - kilometru 12 / T1 – 2 ore 15 minute
- Trecere DJ 222 - Echipaj Poliție și Voluntar
- Mânăstirea Casian - punct control, hidratare, revitalizare/P. C. 6, P. H. 4, P. R. 2 - kilometru 16. 2
- Amfiteatrul Antic/La Cruce - punct control/P. C. 7 - kilometru 17
- Releu Telefonie 168 metri - punct control/P. C. 8 - kilometru 18. 5
- Viaduct mic/Trecere DC 81 - punct control, hidratare/P. C. 9, P. H. 5 - kilometru 20. 3/Echipaj Poliție și Voluntar
- Valea Vistorna - punct control, hidratare, revitalizare/P. C. 10, P. H. 6, P. R. 3 - kilometru 25. 7 / T2 – 4 ore 30 minute
- Trecere DC 81 - punct control/P. C. 11 - kilometru 30/Echipaj Poliție și Voluntar
- Viaduct Mare - hidratare/P. H. 7 - kilometru 32. 7
- Vârful Retezat 140 metri - punct control/P. C. 12 - kilometru 34
- Lacul Casian/Șaua pe lac - punct hidratare/P. H. 8 - kilometru 36
- Amfiteatrul Antic/La Cruce - punct control/P. C. 13 - kilometru 36. 5
- Peștera Casian - punct control/P. C. 14 - kilometru 37. 3
- Mânăstirea Casian - punct control, hidratare, revitalizare/P. C. 15, P. H. 9, P. R. 4 - kilometru 38
- Capăt drum forestier coada Lacului Casian - punct control/P. C. 16 - kilometru 39. 1
- Intrare Brâul de Mijloc al Cheilor Dobrogei - punct control/P. C. 17 - kilometru 41. 1
- Trecere DJ 222 - Echipaj Poliție
- Sosire/Maraton- punct control, hidratare, revitalizare/P. C. 1, P. H. 1, P. R. 1 - kilometru 42. 5 / T3 – 8 ore la Sosire
12. TIMPI LIMITĂ:
12.1. Timpi limită la Maraton:
- T1 – 2 ore 15 minute Intersecție maraton / cros stâna Târgușor (aproximativ 12 km de la start).
- T2 – 4 ore 30 minute la Peștera Liliecilor (aproximativ 26 km de la start).
- T3 – 8 ore la Sosire.
12.2. Orice modificare a timpilor limită va fi anunțată înainte de plecarea în cursă.
12.3. Participanții trebuie să treacă prin aceste puncte până la orele fixate, altfel, pentru propria lor siguranță, vor fi opriți și îndrumați să se retragă spre zone sigure.
12.4. Participanții care nu se încadrează în timpii limită sunt obligați să predea numărul de concurs arbitrilor din punctul de control la care a fost stabilit timpul limită.
13. SOSIREA:
- Linia de Sosire este comună cu cea de Start, fiind amplasată în zona Sfinxului din Cheile Dobrogei.
14. OPRIREA / RETRAGEREA DIN CURSĂ:
14.1. Organizatorul iși rezervă dreptul de a opri un participant dacă s-a accidentat după start iar starea nu-i mai permite să continue cursa sau în cazuri excepționale.
14.2. Orice participant care nu mai poate sau nu mai vrea să continue cursa, indiferent de motiv, este obligat să anunțe organizatorul la unul din urmatoarele locuri: start, punctele de control, sosire sau sunând la numarul de urgență care va fi anunțat la ședința tehnică și notat pe numărul de concurs.
14.3. Neanunțarea retragerii din cursă duce la o operațiune de cautare și salvare pe cheltuiala participantului implicat.
14.4. Retragerea va fi confirmată prin semnatură pe foaia de arbitraj.
14.5. Orice participant care se retrage din cursă va fi ajutat să aleagă cea mai bună variantă de retragere, dar este responsabil pentru: transportul propriu, ruta pe care o va folosi și acțiunile ulterioare momentului și locului retragerii. Excepție fac cazurile grave care nu permit deplasarea prin propriile mijloace.
14.6. Orice suporter sau spectator care au însoțit participanții în cursă și au alergat fără număr de concurs va fi oprit la primul punct de control scos în afara traseului și se va întoarce în zona Startului prin propriile mijoace.
15. CONSERVAREA NATURII:
- MARATONUL ARGONAUȚILOR SE DESFĂȘOARĂ ÎN ARIA UNEIA DINTRE CELE MAI FRUMOASE REGIUNI DIN DOBROGEA: REZERVAȚIA GEOLOGICĂ CHEILE DOBROGEI / MASIVUL GEOLOGIC CHEIA - COD 2362 ȘI REZERVAȚIA NATURALĂ GURA DOBROGEI - COD RONPA0940, AMBELE SUNT DECLARATE ARII DE PROTECȚIE SPECIALĂ AVIFAUNISTICĂ.
- Lăsarea de resturi, ambalaje, echipament pe trasee și/sau distrugerea deliberată a mediului înconjurator va atrage după sine DESCALIFICAREA ȘI NEPOSIBILITATEA PARTICIPĂRII LA VIITOARELE EDIȚII A MARATONULUI ARGONAUȚILOR.
16. SUPORTERI / AJUTOR:
16.1. Suporterii pot Încuraja orice competitor cu condiția să respecte regulile de circulație, indicațiile autorităților și/sau ale oficialilor și să nu împiedice desfășurarea competiției. Pe parcursul traseului nu este permis nici un ajutor venit din exterior (suporter, spectator etc.) excepție făcând asistența acordată în punctele de realimentare amenajate unde competitorii pot primi și alte alimente sau lichide în afara celor oferite de organizatori.
16.2. Este interzis suporterilor și spectatorilor să însoțească participanții în cursă, orice suporter sau spectator va fi oprit la primul punct de control și scos în afara traseului.
16.3. Asistenţa între concurenţi este permisă şi în afara zonelor special amenajate. Prin asistenţă se înţelege susţinerea cu apă, alimente, accesorii etc.
17. ALTE REGULI:
17.1. Traseul de concurs nu este închis altor participanți la trafic (autovehicule, vehicule, pietoni, turiști, animale și alții). Acest fapt atrage asupra participanților obligația de a respecta regulile de conduită în trafic impuse de lege. Orice accident provocat și/sau în care au fost implicați participanți la Maratonul Argonauților, survenit în timpul desfașurării acestuia din nerespectarea regulilor de concurs și a regulilor de conduită în trafic impuse de lege, va fi în responsabilitatea celor implicați în accident.
17.2. Fiecare competitor are obligația să urmeze traseul oficial, să respecte indicațiile arbitrilor, să nu folosească scurtături sau alte avantaje similare.
17.3. Orice competitor trebuie să dea dovada de fair-play și să permită unui concurent mai rapid să treacă în fața sa fără a-l obstrucționa, să acorde asistență unui competitor aflat în dificultate și care îi solicită aceasta.
17.4. Traseele sunt neamenajate și neprotejate de aceea există un risc de rănire și/sau deces din pericolele obișnuite pentru competițiile outdoor. Acestea includ și nu se rezuma doar la: coliziuni cu autovehicule, cu alte vehicule, pietre, stânci, copaci, oameni, alte obiecte, căderi, alunecări, răni provocate de căldură, insolație, deshidratare, arsuri, căderi de pietre, pământ, grindină, viituri, furtuni, fulgere, animale, incendii, efort fizic.
17.5. Organizatorii nu îşi asumă responsabilitatea pentru nici un fel de accident sau prejudiciu apărut ca urmare a participarii la Maratonul Argonauților şi îşi rezervă dreptul de a modifica sau ajusta traseul de concurs în funcţie de condiţiile meteo, starea terenului sau chiar de a opri cursa în cazuri excepţionale. Orice modificare a traseului va fi semnalizată corespunzător (ca de altfel întregul traseu) şi comunicată concurenţilor cel mai târziu la ședinţa tehnică din preziua concursului.
18. PENALIZĂRI:
18.1. Penalizare 15 minute: lipsa unui articol din echipamentul obligatoriu (penalizarea se aplica pentru fiecare obiect).
18.2. Penalizare 30 minute: primirea de asistență din exterior în afara zonelor amenajate.
18.3. Descalificare:
- nerespectarea regulilor competiției,
- alergător sprijinit de suporter sau spectator,
- dopingul,
- scurtarea traseului,
- modificarea numărului de concurs,
- lăsarea de resturi, ambalaje, echipament pe trasee și/sau distrugerea deliberată a mediului înconjurator,
- lipsa de fair-play față de participanți, oficiali, public etc.
19. CONTESTAȚII:
19.1. Orice participant poate face contestație împotriva altui participant care nu a respectat regulile competiției sau împotriva deciziei oficialilor.
19.2. Contestația scrisă împreună cu o taxa de 100 lei se va depune la secretariatul concursului în maxim 15 minute de la afișarea rezultatelor provizorii. Rezolvarea contestațiilor se va face în următoarele 60 de minute.
19.3. Taxa va fi înapoiată petentului, dacă contestația va fi acceptată.
19.4. Oficialii sau Comitetul Director va analiza orice fel de probă (video, înregistrări de pe aplicații, foto, etc.) în termen de 72 ore după terminarea competiției și va lua măsuri până la descalificarea concurentului sau concurenților care nu au respectat Regulamentul Competiției.
20. PREMIEREA:
- Se va face în funcție de sosirea concurenților, ora va fi anunțată la info utile/program.
20.1. Toți concurenții care trec linia de sosire vor intra în posesia medaliei Maratonul Argonauților și a diplomei de participare on line.
20.2. Premii Maraton:
-500 Lei Premiu, Doborâre Record Maraton Feminin/Ungureanu Alexandra-04:15:40 timp obținut la ediția a V-a 8 aprilie 2023
-500 Lei Premiu, Doborâre Record Maraton Masculin/Iancu Alin - 03:47:39 timp obținut la ediția a V-a 8 aprilie 2023
- Se vor acorda premii în produse și obiecte pentru locurile 1, 2, 3 open Feminin/Masculin, premii în obiecte la toate categoriile de vârstă Feminin/Masculin, în funcție de dărnicia sponsorilor.
- Prin înscriere, plată și participare fiecare concurent confirmă că a citit înțeles și acceptat condițiile prezentului regulament iși asumă riscurile care decurg din participarea la MARATONUL ARGONAUȚILOR și sunt responsabili pentru propriile acțiuni care ar trebui să țină cont de circumstanțe relevante ca: schimbarea vremii, trafic, condiții meteo, zona în care se află, echipament.
21. DREPTURI DE AUTOR:
- Organizatorul își rezervă dreptul de a folosi în nume propriu sau prin cesiune către parteneri ai concursului, orice material fotografic, video și audio cu concurenții, din timpul desfășurării concursului (inclusiv de la linia de Start/Sosire și premierele la podium).
VĂ AȘTEPTĂM CU DRAG ÎN CHEILE DOBROGEI CU O SĂPTĂMÂNĂ ÎNAINTE DE SĂRBĂTORILE PASCALE SĂ ALERGĂM ÎN CĂUTAREA LÂNEI DE AUR.